
Astăzi, în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe aleea Umanității din municipiul Constanța.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 35 de ani, și un minor, de 4 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.”, a anunțat IPJ Constanța.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal.




Să-mi fie cu iertare, dar asta nu este strada Ciorii? Cel puțin așa este inscripționat pe bloc.