Gheorghe Hagi a fost desemnat cel mai bun antrenor din România

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) și-a desemnat, astăzi, laureații sezonului 2022-2023. La finele unui campionat fabulos, în care și-a condus echipa, Farul Constanța, spre câștigarea titlului de campioană, Gheorghe Hagi a fost desemnat cel mai bun antrenor din România.

Sub comanda managerului tehnic Gheorghe Hagi, Farul nu numai că a devenit campioană, dar s-a impus după ce a dominat autoritar campionatul, fiind pe primul loc în clasament în 34 din cele 40 de etape. Acest lucru a fost realizat cu cel mai tânăr lot din România, Farul fiind totodată și cea mai tânără campioană din Europa.

Managerul tehnic Gheorghe Hagi a mai fost desemnat cel mai bun antrenor român în 2015 și 2017, iar în 2019 Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) l-a desemnat de asemenea cel mai bun antrenor al campionatului.

Tot în cadrul premiilor AFAN, cel mai bun jucător U21 a fost votat Adrian Mazilu, iar cea mai bună jucătoare din Liga 2 feminin a fost aleasă Andreea Laiu (Farul).

În echipa ideală a sezonului 2022-2023 au fost aleși trei jucători care au contribuit la câștigarea campionatului de către Farul: Ionuț Larie, Denis Alibec și Louis Munteanu.

Premiile AFAN au fost acordate în baza voturilor exprimate de fotbaliştii şi antrenorii din primele trei ligi ale României.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Întreruperi programate de curent electric în perioada 12 - 19 februarie 2024

vin feb. 9 , 2024
Rețele Electrice Dobrogea, companie afiliată grupului PPC și anterior cunoscută sub denumirea E-Distribuție Dobrogea, aduce la cunoștința publicului că au fost programate întreruperi de energie electrică în următoarele zile, în diverse localități din județul Constanța. Aceste măsuri sunt luate în vederea optimizării rețelelor de distribuție și pentru a asigura o […]

V-ar putea interesa și: