Pe litoralul românesc am plătit mai mult pentru parcare decât în Monaco

Că litoralul românesc nu e o destinație ieftină nu mai surprinde pe nimeni. Dar că poți ajunge să plătești pentru o simplă parcare mai mult decât în Monaco, statul milionarilor și al luxului, asta chiar nu credeam.

Zilele trecute, am ajuns la Eforie în jurul prânzului și, ca orice turist care vrea să mănânce bine, am întrebat în stânga și în dreapta unde se găsește cea mai bună masă din stațiune. Recomandarea a venit fără ezitare: Ana Hotels Europa. Am ajuns acolo, am intrat în parcarea privată, păzită de o barieră, am luat tichet și gata, am intrat. Recunosc, parcarea are stații de încărcare pentru mașini electrice, dar și locuri subterane, o raritate pe litoralul nostru.

Până aici, totul bine. Doar că, pe nicăieri, niciun semn despre costul parcării. După ce am luat masa, la plecare, am descoperit că trebuie să validăm tichetul la un automat care… nu funcționa. Așa că am mers la recepție. Și acolo am avut surpriza: pentru două ore de parcare, am plătit 40 de lei. Am întrebat, nu era nicio greșeală, acesta e tariful pentru cei care nu sunt cazați: 20 de lei pe oră, adică circa 4 euro. Pe Booking.com parcarea apare gratuită doar pentru cei care dorm în hotel, adică este inclusă în prețul camerei.

Apropo, hotelul deținut de familia Copos arată foarte bine, a fost recent renovat și are unul dintre cele mai bine la pus spa-uri de pe litoral, dacă nu din România.

Cei care știu Monaco — și nu doar din filme — știu că acolo o oră de parcare pe stradă costă 2,40 euro. În parcările publice, prețul este de 2,80 euro pentru o oră și 15 minute, iar două ore te costă 7,30 euro. Ba chiar, dacă stai sub o oră, nu plătești nimic. Și vorbim despre un oraș-stat care găzduiește unele dintre cele mai luxoase mașini și hoteluri din lume.

Așadar, am ajuns să plătesc pe litoralul nostru, la Eforie, pentru o simplă oprire cât să iau prânzul, mai mult decât ar fi costat în Monaco, locul unde milionarilor nu li se pare scump nimic.

Informații utile despre parcarea în Monaco:

  • Pe stradă: 2,40 euro/oră (maximum 2 ore), gratuit duminica și pentru mașini electrice.
  • Parcări publice: 2,80 euro/1h15min, 4,40 euro/1h30min, 7,30 euro/2h.
  • Sub o oră: Gratuit în majoritatea parcărilor.
  • 24 de ore: 24 euro.
  • Sistem modern cu aplicații și afișaj în timp real a locurilor disponibile.

La Eforie, 2 ore de parcare: 40 lei (~8 euro).
La Monaco, 2 ore de parcare: 7,30 euro.

Recomandare: Taxă non-stop în Mamaia și Zona 0 din Constanța: parcările devin cu plată 24/7, inclusiv în weekend

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “Pe litoralul românesc am plătit mai mult pentru parcare decât în Monaco

  1. Compariti “mere cu pere” respectiv parcare publica cu parcare privata. Daca tot ati fost in Monaco, poate ati fost si in Elvetia unde o parcare publica este 4 sau 5 euro pe ora. Atentie este vorba de parcre publica, o parcare privata poate fi chiar mai mult depinde de locatie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Portul Tomis paralizează traficul: ce îi așteaptă pe călători

Dum iun. 8 , 2025
Din cauza valorilor ridicate de trafic în zona Portului Tomis, autobuzele care circulă pe linia 42 vor întoarce temporar la cap linie Poarta 1. Măsura a fost luată pentru fluidizarea circulației și evitarea blocajelor din zonă. CT BUS anunță că revenirea la traseul obișnuit se va face imediat ce condițiile […]