Polițistul local din cazul ridicării mașinii unei femei cu dizabilități este cercetat penal

Cazul femeii cu dizabilități căreia i s-a ridicat mașina după ce a parcat într-un centru comercial pe locurile special amenajate a ajuns în atenția IPJ Constanța.

Femeia a depus plângere la Secția 2 de Poliție a municipiului Constanța.

Pe numele poliţistului local s-a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu, în urma plângerii depuse.

„La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați, de către un bărbat, de 41 de ani, cu privire la faptul că, la data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, i-a fost ridicat, fără motiv, autoturismul parcat pe un loc special destinat persoanelor cu dizabilități din incinta unui complex comercial din municipiul Constanța. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, a declarat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Cu privire la modul de acțiune și comportamentul polițiștilor locali, primăria a anunțat că se fac verificări, iar în situația în care se constata că au fost încălcate prevederile legale se vor fi dispune măsuri în consecință. Detalii AICI.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

4 comentarii la “Polițistul local din cazul ridicării mașinii unei femei cu dizabilități este cercetat penal

  1. Fac abuzuriii amendeaza TAXIURILE cand lasa oamenii cu probleme la spital, am lasat client la policlinica si am primit amenda ca nu eram in statie, stai domnule am lasat clientul si am aranjat si eu masina portbagajul NU aveam voie Eu platesc amenda legal sunt vinovat dar Primaria ce parere are ?

  2. De la același individ am luat amenda în aceeași seara, mi s-a oprit mașina în sensul giratoriu și la ieșire din acesta am tras pe dreapta și m am pus pe avarii, la nici 2 sec a apărut și mi a dat amenda, cu specificație ca sunt pericol public și sunt pe sensul giratoriu, ca am oprit în loc nepermis. Domnișoară polițist a spus verbal ca îmi va da doar avertisment, dupa a ieșit dansul din mașină cu amenda completata de dansul și semnata de dansa. Cetățeanul plătește din cauza unor incompetenți care abuzează de uniforma care o au! Rușine!

  3. Accesul la baza de date care contine aceste permise speciale precum si restul permiselor pentru parcare ar fi fost suficient ! S-ar fi evitat tot acest scandal, ar fi fost eficient pt toata lumea si un motiv de stres mai putin ! DIGITALIZAREA aceea despre care se tot vb de atata vreme … UNDE ESTE ?!?!?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Farul Constanța are doi noi jucători

mie ian. 4 , 2023
Farul Constanţa anunţă, miercuri, că lituanianul Rolandas Baravykas şi Nicolas Popescu sunt noii componenţi ai echipei patronate de Gheorghe Hagi. În vârstă de 27 de ani (1.85m), Baravykas este component al naţionalei Lituaniei, pentru care a evoluat deja în 32 de meciuri. Postul său este cel de fundaş dreapta şi […]

V-ar putea interesa și: