România sărbătorește de 5 ani Ziua Limbii Turce. Uniunea Democrată Turcă marchează momentul

Ansamblul folcloric „Delıkanlılar”
Ansamblul folcloric „Delıkanlılar”

Uniunea Democrată Turcă din România marchează printr-un spectacol aniversar, împlinirea a 5 ani de  când a fost sărbătorită pentru prima dată, Ziua limbii turce.

Ziua limbii turce se sărbătoreşte anual, în data de 5 iunie, ca urmare a adoptării Legii nr.223 de către Parlamentul României, în noiembrie 2016, lege iniţiată de deputatul Iusein Ibram. Evenimentul va avea loc vineri, 4 iunie 2021, ora 13.00, la Terasa Colonadelor din Constanţa.

Spectacolul va fi susţinut de ansamblul folcloric „Delıkanlılar” şi de tinerii, Melek Musledin şi Mustafa Fucigi, care vor recita poezii în limba turcă.

 Preşedintele UDTR, Fedbi Osman, va înmâna plachete aniversare unor personalităţi din spaţiul public, care au sprijinit prin activitatea lor, promovarea limbii şi culturii etnicilor turci din România.  Se vor acorda plachete aniversare: secretarului de stat al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Enikö Katalin Lacziko, prefectului judeţului Constanţa, Silviu Iulian Coşa, preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, primarului municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, inspectorului şcolar general, prof. Sorin Mihai, profesorului universitar dr. Valentin Ciorbea şi preşedintei de onoare RESTO, Corina Martin. Vor mai primi plachete aniversare: ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. Füsun Aramaz, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, consulul onorific al Republicii Turcia la Tulcea, Daniel Iliuşcă, coordonatorul Biroului TIKA Bucureşti, Hasan Burak Ceran şi directorul Centrului Cultural „Yunus Emre” Constanţa, Tuna Balkan.

Evenimentul este organizat de Comisia de cultură a UDTR şi este coordonat de preşedinta acesteia, Serin Türkoğlu. La spectacol sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale precum şi parlamentari. Participarea la spectacol se face doar pe bază de invitaţie, în codiţiile igienico-sanitare impuse de lege, pentru a preveni răspândirea virusului COVID 19.

Zen Residence
energia residence

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

5 cazuri noi de covid în tot județul Constanța

Thu Jun 3 , 2021
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 196 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În județul Constanța au fost numai 5 cazuri noi. […]
coronavirus