Se oprește apa în zona Piața Amzacea din municipiul Constanța

raja

În vederea executării unor lucrări de sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă din municipiul Constanța, investiții realizate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile joi – 07 decembrie 2023, în intervalul orar 08.00 -18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Dezrobirii (nr. impare) – Amzacea – I.L. Caragiale (nr. pare) – Bravilor – Eliberării – Dezrobirii (nr. impare), precum și cei arondați punctului termic 165.

Investiția face parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța, în valoare totală de aproximativ 85 milioane lei.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului, vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.”, au declarat reprezentanții RAJA.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Autorizație de funcționare pentru un restaurant. Vecinii s-au opus, Ionuț Rusu și Vergil Chițac au schimbat regulile

mar dec. 5 , 2023
Consilierii municipali din Constanța au schimbat în vara aceasta o prevedere veche de zeci de ani din regulamentul activităților comerciale. Până atunci, cei care doreau să deschidă un restaurant la parterul sau ultimul etaj al unui bloc aveau nevoie de acceptul locatarilor. La propunerea lui Vergil Chițac, cu susținerea lui […]

V-ar putea interesa și: