USR vrea să oprească haosul urbanistic din Mamaia, primăria refuză să organizeze o dezbatere publică

Consilierii locali USR au depus un proiect de suspendare a Planului Urbanistic Zonal Mamaia, în încercarea de a opri abuzurile și haosul imobiliar alimentate de administrațiile PSD și PNL. Proiectul se află în consultare publică până pe 8 februarie 2024.

„Pentru că felul în care se dezvoltă stațiunea Mamaia este un subiect sensibil pentru constănțeni, am cerut Primăriei Constanța să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectului. Primăria Constanța ne-a refuzat, motivând că nu există bază legală pentru organizarea acesteia.”, a dezvăluit, astăzi, Florin Cocargeanu, consilier municipal USR.

Acesta spune că legea nu obligă administrația locală să organizeze această dezbatere, însă nici nu interzice organizarea ei, iar un dialog real cu constănțenii și asociațiile privind acest subiect este absolut necesar.

„Deși este aproape de sfârșitul mandatului, Vergil Chițac nu a înțeles că are o responsabilitate față de cetățenii care l-au votat și că transparența este liantul dintre aceștia și administrația locală.”, a subliniat Florin Cocargeanu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primarul Constanței vrea să achiziționeze servicii juridice din bani publici cu peste 1,2 milioane lei

vin ian. 26 , 2024
Primarul Constanței, Vergil Chițac, le propune consilierilor municipali, în ședința care va avea loc pe 31 ianuarie 2024, să achiziționeze servicii juridice din bani publici. Edilul vrea să achiziționeze „servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în vederea apărării intereselor municipiului Constanța prin primar, ale primarului municipiului Constanța, ale Consiliului […]

V-ar putea interesa și: