Vanessa, fetița cu atrofie cerebrală care a sfidat diagnosticul crunt al medicilor, are nevoie de ajutor

Vanessa are 6 ani și jumătate. La toamnă ar fi trebuit să meargă la școală, să își facă prieteni, să se joace, să învețe, să greșească, să se ridice, să descopere lumea asta mare. Din păcate, Vanessa nu merge nici în piciorușe. La 6 ani și jumătate fetița este hrănită de 4 ori pe zi cu lingurița, stă în șezut doar susținută de părinți ori de doamnele de la centrul de recuperare unde petrece câteva ore bune în fiecare zi.

„Totul a început la numai 3 zile de la naștere cu un tremurat vizibil și interminabil de mâini și picioare. Ne-au spus că este foarte grav bolnavă, atâta tot ce respiră și îi bate inima. În termeni medicali, a fost diagnosticată cu atrofie cerebrală. Nu i-a dat nimeni nicio șansă. Luni de zile a fost hrănită doar cu ajutorul unei sonde gastrice. Era extrem de agitată, nu dormea noaptea, plângea aproape tot timpul. A fost un calvar! Mergeam la neurolog chiar și la 2 săptămâni. Ajungeam destul de des la spital, chiar și de la o simplă răceală, imunitatea ei fiind foarte scăzută. Ne era teamă să nu aspire mâncarea, apa și secrețiile în plămâni.”, a povestit vizibil afectată Bianca, mama Vanessei.

Părinții Vanessei nu au renunțat însă nicio secundă la copilul lor. Au făcut tot posibilul să îi ofere terapiile de care avea nevoie. Au urmat ani întregi de chinetoterapie, stimulare cognitivă, logopedie. Vanessa merge în prezent la o grădiniță specială unde beneficiază de suportul de care are nevoie.

„Terapiile alternative sunt extrem de costisitoare, dar extrem de benefice. După 6 ani de eforturi susținute, Vanessa este acum mult mai liniștită. Reușește să bea apă singură, mănâncă 4 mese pe zi, bucățele mărunte, tocate. Face progrese și din punct de vedere cognitiv. Este mult mai prezentă, mai atentă, se întoarce dacă o strigi, zâmbește mai tot timpul. Mi-am dorit întotdeauna o fetiță, să-i fac codițe, să o îmbrac cu rochițe, o varianta mini a cine suntem noi ca oameni: guralivi, sociabili, zâmbitori. Și eu și soțul ne-am dorit pe cineva să ne spună MAMA și TATA! Deocamdată Vanessa ne arată afecțiune prin zâmbete, râsete și prin modul în care ne fixează cu privirea. Dar noi nu ne pierdem speranța că într-o zi o să strige și o să alerge în brațele noastre! ” Bianca Boboș, mama Vanessei.

În ciuda diagnosticului, Vanessa a făcut progrese inimaginabile. În ziua de azi totul are însă un preț. Pe lângă terapii costisitoare și tratament medicamentos, e nevoie și de scutece, jucării de stimulare multi-senzorială care au niște prețuri colosale, de un cărucior special, de alimente potrivite pentru un regim alimentar strict. Vanessa are nevoie de 20.000 de euro pentru a putea continua recuperarea. 

Eforturile părinților sunt din ce în ce mai mari, iar posibilitățile financiare limitate. Familia Boboș este una tânără. Înainte să vină pe lume Vanessa, Bianca și Ionel au trăit o perioadă în străinătate. Au strâns ceva bănuți cu care și-au cumpărat un apartament într-un mic orășel de provincie. Și dacă și-ar pune în vânzare casa, familia Boboș n-ar reuși să acopere cheltuielile medicale ale unicului lor copii. 

„Părinții sunt depășiți financiar de situație și de cerințele foarte mari pe care le ridică afecțiunea fetiței. Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” o poate ajuta pe Vanessa să aibă o viață cât mai apropiată de normal, să simtă și ea bucuriile unui copil sănătos și va ușura povara financiară pusă pe umerii familiei. Dacă ar putea vorbi, micuța ne-ar spune: „Te rog din toată inimioara mea, ajută-mă să mă fac bine!” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/vanessa-bobos/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, Vanessa Boboș!

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Elvețienii fac afaceri de miliarde cu cereale în Portul Constanța

mar iul. 4 , 2023
Ameropa Grains, liderul pieţei comerţului cu cereale din România, a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 8.572.882.213 lei, în creştere cu 51% faţă de anul precedent (5.649.991.445 lei). Rezultatul vine după un an cu producţii agricole medii în România, la nivel naţional fiind secetă, dar şi după […]