
În cadrul conferinței din data de 2 mai, premergătoare partidei cu Gloria Buzău, din etapa a 7-a din play-out, managerul tehnic și principalul acționar al Farului, Gheorghe Hagi, a transmis, din nou, că echipa are nevoie de susținerea întregului oraș pentru a se dezvolta la un nivel foarte mare, așa cum toți suporterii își doresc.
„Echipa a demonstrat acum doi ani că se poate face performanță la nivel înalt, dar pentru continuitate trebuie o organizare foarte bună, toți oamenii puternici de afaceri să vină lângă echipă, începând cu numărul 1, Portul Constanța, care trebuie să vină lângă echipă, așa cum se întâmplă la toate echipele portuare din lume: Feyenoord, Liverpool, Hamburg, etc. Tot businessul din Constanța nu poate fi indiferent de echipă, de un lucru social, care dacă dispare…ați văzut în pandemie cum a fost. Sportul și educația dezvoltă viitorul și sunt foarte importante pentru societatea românească”, a declarat Hagi.
„În zona noastră am demonstrat cu toții, clubul, cei care au venit în Piața Ovidiu. Dar nu se poate numai o dată. Din păcate noi, în România, am regresat, toate cluburile din țară. Echipele de afară s-au dezvoltat, au ajuns la un buget de 1 miliard de euro, iar noi am rămas la 10 milioane. Iar apoi vorbim la televizor să ne batem cu cei mari. Trebuie reflectat acolo sus, în Piața Victoriei, pentru că sportul este o obligație națională. Iar aici, la Constanța, trebuie ca pe toți să îi intereseze ce face Farul. Farul are acum branduri mondiale, Rivaldo, Hagi, Popescu, Marica, dar nu are bani. Noi am făcut minuni acum 2 ani, un lucru pe care Constanța îl aștepta de 100 de ani.”, a mai spus acesta.
„Toți suntem Farul, așa am zis, că pe toți trebuie să ne intereseze, să susținem, nu doar să comentăm. Am făcut fericiți suporterii din Constanța, iar acea zi din Piața Ovidiu a fost pentru mine o zi minunată, care trebuie să ne miște pe toți. De acolo trebuie să construim viitorul clubului Farului. De atunci, doar Murfatlarul a venit lângă noi și Celco care e mai demult. Trebuie însă să vină multe firme ca să ducem Farul la nivelul cel mai mare, altfel nu se poate”, a subliniat Gheorghe Hagi.
Unul dintre cei care a anunțat că va investi în Farul este controversatul om de afaceri Daniel Moraru. Acesta însă nu s-a mai ținut de cuvânt. Detalii aici: Daniel Moraru, întrebat de ce nu a mai investit la FC Farul: „Prioritățile investițiilor mi le ordonez singur fără să dau explicații cuiva”
Gheorghe Hagi a mai spus că el a a făcut ce trebuie pentru sportul românesc și că a fost emoționat și la lansarea cărții și când a primit acea medalie.
„Eu sunt împlinit, dar nu e vorba despre mine ci despre toți copiii care trebuie să aibă un viitor cât mai bun. Succesul trebuie să îi motiveze, lupta externă, nu doar ce facem pe plan intern. Pentru a reuși trebuie investit, ca în orice business. O părticică mică am contribuit și eu la Campionatul European. Generația ’97, ’98, ’99, aceea înseamnă miezul echipei naționale de acum…cei care s-au calificat la turneele finale la toate categoriile.”, a mai declarat.
Concluzia lui Gheorghe Hagi:
„Munca în infrastructură trebuie făcută cel mai mult. Acum cei din Europa vin să ne viziteze pe noi la Academie. Noi am investit în viitor (Timp Tineri Talentați). Dacă vrem noi, cei din Constanța, Dobrogea, să ne batem cu cei mai buni ? Avem nevoie de bani de achiziții, să putem cumpăra, acesta este singurul lucru care ne lipsește. În rest, avem tot ce ne trebuie: avem 28 de trofee la Academie, 63 de jucători promovați în Liga 1, care joacă la toate echipele din Liga 1. Trebuie să privim mereu înainte, așa cum spun și suporterii: Înainte.”