Acuzații grave: Consiliul Județean Constanța vrea să lase elevii fără transport gratuit, din nou!

Mihai Lupu, președintele CJC

Consiliul Județean Constanța a realizat, pe 15 aprilie, Proiectul de Hotărâre nr. 81/15.04.2024, ce detaliază cum ar urma să se desfășoare procedura de atribuire a LOTULUI 3: GRUPA 03 de trasee de transport public județean.

„Proiectul conține multiple prevederi contradictorii cu legislația în vigoare, motiv pentru care Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER), fosta Asociația Elevilor din Constanța, a depus amendamente în vederea corectării erorilor și a prevenirii unei reglementări defectuoase a transportului elevilor.”, a anunțat UER.

Contradicțiile se regăsesc la capitolul intitulat „ANEXE LA CONTRACT”. În cadrul tabelului atașat sub denumirea „Anexa nr. 7.1”, la categoria “Elevi”, se precizează că nivelul protecției sociale acordate, exprimat în lei/unitate, este reglementat conform HG 810/08.09.2023. În acest caz, plasarea gratuității elevilor la transport în categoria de subvenții per unitate este eronată și nenecesară, deoarece abonamentele gratuite nu au un număr limitat de călătorii per zi/ capita, iar CJC este garantul ce asigură compensarea operatorilor de transport din bugetul județean, stabilită cu fiecare în parte, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, Legii nr. 92/2007 și Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.

De asemenea, la Anexa nr. 7.2, textul, care condiționează acordarea gratuității de bugetul de stat, este contrar legii și deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care stabilesc obligativitatea finanțării gratuității autorității contractante competente, în cazul de față, Consiliul Județean Constanța.

„Consiliul Județean Constanța ignoră că are obligația de a asigura transport gratuit elevilor, conform Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 și Legii nr. 92/2007, pasând responsabilitatea către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, care NU are contracte încheiate cu operatorii de transport și nici competența în domeniul transportului județean, așa cum a subliniat și ANRSC, într-o adresă emisă vara trecută.

În final, deși sună ca o glumă nereușită, autoritatea locală blamează Asociația Elevilor din Constanța (actuala “Uniunea Elevilor Reprezentanți”) pentru întârzierea atribuirii singurului lot rămas, în același document. Motivul invocat? Solicitarea organizației de modificare/corectare a unui proiect de hotărâre (nr. 65/10.03.2023) ce le-ar fi permis să nu ofere gratuitate elevilor în urma aprobării lui, motivat de existența unor “neclarități” cu privire la transportul elevilor. CJC ar face orice, numai sa nu își asume vina pentru propriile eșecuri de respectare a legii!”, spune reprezentanții UER.

Aceștia solicită CJC să organizeze o dezbatere publică, în temeiul Legii nr. 52/2003, să adopte amendamentele propuse de UER și să ofere transport gratuit conform legislației în vigoare! De asemenea, solicită tuturor consilierilor județeni, indiferent de culoarea politică, să susțină amendamentele elevilor!

Despre Uniunea Elevilor Reprezentanți

Uniunea Elevilor Reprezentanți este prima organizație națională independentă care are ca scop reprezentarea intereselor elevilor din România. În urma eforturilor de a apăra drepturile elevilor depuse de Asociația Elevilor din Constanța în ultimii 10 ani, nevoia extinderii acestei mișcări la nivel național a devenit una evidentă și astfel a apărut Uniunea Elevilor Reprezentanți.

În contextul noii legi a învățământului preuniversitar, AEC a fost obligată să se extindă la nivel național.  Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016), declararea OUG 50/2021 neconstituțională în urma sesizării făcute de către AEC la Curtea Constituțională.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Acuzații grave: Consiliul Județean Constanța vrea să lase elevii fără transport gratuit, din nou!

  1. E suficient ca elevii sa aiba un card nominal de tip metrou care sa inregistreze traseul, ora, numar calatorii lunare, in baza carora sa se faca cererea de rambursare de catre fiecare operator de traseu.
    Nu le convine pentru ca asa vor trebui sa fiscalizeze veniturile.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Medspa Siret, un nou centru wellness și de sănătate în Mamaia. Investiție de un milion de euro

lun apr. 22 , 2024
Medspa Siret, un nou centru de terapie, relaxare și vindecare, și-a  deschis porțile în stațiunea Mamaia, cu o investiție privată de aproximativ un milion de euro, promițând o experiență revitalizantă pentru corp și minte. O oază de sănătate și relaxare cu echipamente de ultima generație Medspa Siret și-a deschis oficial […]
Medspa Siret – un nou centru wellness și de sănătate în Mamaia. Investiție de un milion de euro

V-ar putea interesa și: