Există, în ADN-ul majorității politicienilor români, dorința de a-și impresiona șefii. Nu poporul care i-a ales, ci pe cei cu rang mai înalt ca ei. Atitudinea aceasta, pe care unii o pot numi slugarnică, alții dăunătoare, dar pe care, cu siguranță, mulți o văd normală, nu este de ieri, de azi.
Un bun exemplu are loc în aceste zile sub ochii noștri. Faleza Cazinoului din Constanța este subiectul unor mari transformări. Jandarmii au fost puși să vopsească balustrada de pe faleza Cazinoului, se plantează gazon, au fost montate jardiniere cu flori. Lucruri normale, care trebuiau făcute de mult timp. Se întâmplă acum pentru că aici va sosi, pe 15 august, de Ziua Marinei, președintele României, Klaus Iohannis.
Este ipocrizie, desigur. Ba chiar minciună și nu cred că exagerez. Autoritățile vor să îl determine pe șeful statului că așa arată Constanța: verde, curată, proaspătă. De fapt, majoritatea zonelor din oraș sunt un dezastru pe care primul meditator al țării nu îl va vedea, pentru că limuzina care îl va aduce aici le va ocoli grijulie să nu-și deterioreze prețioasele suspensii.
Ochii noștri, ai constănțenilor, pot vedea dezastrul din oraș, dar cei ai șefului statului trebuie să fie scutiți de urâțenia creată de om, de conducerea orașului. Ce păcat că președintele nu trece în ruta sa și pe la Casa de Cultură din Constanța, să vadă dezastrul de acolo, sau prin cartierele sale gri și triste.
Din păcate, ce face acum administrația locală nu e nou. Atitudinea aceasta, de a-l impresiona pe șef, există de sute de ani pe aceste meleaguri. Am descoperit câteva în cartea „În intimitatea secolului 19“ scrisă de Ioana Pârvulescu.
Iată un exemplu. Țara Românescă a fost condusă, între 1842 și 1848, de Gheorghe Bibescu (1842-1848), descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu. Atunci existau așa-numitele „spitale de o zi“. Li se spunea așa pentru că erau goale tot timpul anului, cu excepția unei singure zile.
„Aceste clădiri stăteau goale tot anul și erau umplute numai în ziua vizitei lui Vodă, zi știută dinainte, pentru că era hramul bisericii de care ținea spitalul: «Autoritățile aveau grijă ca, pentru acea zi, să prefacă pe cerșetori în bolnavi, să-i radă, să-i spele, să-i îmbrace în halate și să-i culce în paturi. Cu acea ocazie se improvizau și doctori. Vodă trecea prin saloane, i se dădeau explicații și mergea cu tot personalul în salonul unde se cinsteau. Zișilor bolnavi li se dădeau o strachină cu bucate, o pâine și o jumătate de sfanț, iar după plecarea lui Vodă îi goneau. Spitalul se închidea până în anul următor». Povestea trebuie că e adevărată, din moment ce doctorul Severeanu o află chiar de la directorul general al Serviciului Sanitar din acea vreme, doctorul Formion, medicul lui Bibescu“, notează Ioana Pârvulescu.
Trec anii, ajungem puțin după 1866, când Karl-Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, Carol I, ajunge în România, este invitat la o vânătoare de urși în Buzău de către prefectul de atunci, Pantazi Ghica. Un urs apare în fața lui Carol, acesta țintește și, când era pe punctul de a trage, se întâmplă ceva neașteptat: ursul se ridică în două picioare și începe să danseze. Prefectul tocmise niște localnici să se îmbrace în piei de urs, ca nu cumva regele să nu găsească suficient vânat. Pentru un german care moștenise rigoarea și cinstea familiei, gestul pare incredibil.
Comuniștii au preluat acest obicei de a-și impresiona șefii. Traseele pe unde ajungea Ceaușescu erau atent verificate, totul trebuia să fie ca la carte.
Suntem în 2023. Nimic nu s-a schimbat.
