Furtună în Ovidiu – 85% din probleme au fost remediate, intervențiile continuă

În perioada 18 – 20 noiembrie, comandamentul de urgență al primăriei Ovidiu, a intervenit și a remediat sesizările cauzate de codul roșu de vânt și furtună ce au afectat gospodăriile de pe raza UAT Ovidiu.

Au fost identificate 86 de sesizări de la cetățeni sau autosesizări ale comandamentului de urgență cu privire la:

  • pomi căzuți sau cu pericol de rupere
  • panouri smulse
  • semne rutiere căzute
  • inundații în gospodăriri
  • ambarcațiuni în derivă pe lacul Siutghiol
  • cabluri electrice de joasa și medie tensiune rupte
  • bannere publicitare rupte
  • persoane în vârstă vulnerabile

„Au fost remediate aproximativ 85% din situații, iar astăzi vom continua cu intervenția la rețeaua electrică și identificarea problemelor care au afectat domeniul public, prioritare în aceste zile fiind solicitările de intervenție în curțile oamenilor, acolo unde singuri nu pot remedia problemele (fire căzute, copaci mari rupți … ).”, au precizat Primăriei Ovidiu.

Comandamentul de urgență coordonat de primarul George Scupra are în componență: Poliția Locală Ovidiu, serviciul situații de urgență, compartimentul gospodărire orășenească, OVI PREST SRL, OVI PROTECT SRL , Direcția de Asistență Socială și voluntarii serviciului de intervenție pentru situații de urgență.

„Vă mulțumim pentru înțelegere și totodată vă rugăm să ne transmiteți sesizările dvs. la nr. de telefon 0723237124 sau email primariaovidiu@gmail.com.”, au mai transmis reprezentanții primăriei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Situația actualizată cu localitățile afectate de lipsa apei din județul Constanța, 20 noiembrie 2023 - ora 08.00

lun nov. 20 , 2023
Astăzi – 20 noiembrie 2023, ora 08.00, mai sunt 5 localități unde nu se furnizează apă în sistem centralizat, din cauza lipsei de energie: Dumbrăveni, Vâlcelele, Plopeni, Albești și Tătaru. În localitatea Independența se furnizează apă cu presiune redusă. Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de […]

V-ar putea interesa și: