Polițiștii locali din Constanța au dat 265 de amenzi într-o singură zi

În data de 31.01.2024, polițiștii locali din Constanța au desfășurat verificări extinse în diverse zone ale orașului, inclusiv în cartiere, parcuri, piețe, zonele de promenadă și mijloacele de transport în comun, legitimând persoane și aplicând 265 de sancțiuni contravenționale.

Majoritatea abaterilor (121) au fost constatate în legătură cu nerespectarea prevederilor HCL Constanța nr. 77/2021, referitoare la Regulamentul privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Iată și alte exemple de fapte contravenționale printre care: aruncarea de ambalaje și resturi pe domeniul public, răscolirea gunoiului din containere, arderea necontrolată de substanțe sau materiale în aer liber, așezarea de corturi în locuri neamenajate special, și altele.

Sancțiuni contraveționale au fost aplicate și pentru lipsa titlului de călătorie valabil, tulburarea ordinii publice, proferarea de injurii, acte de identitate expirate, comerț neautorizat, fumat în spații publice închise, activități de picnic neautorizate, ocuparea ilegală a locurilor de parcare locului de parcare fără achitarea taxei de parcare valabilă pentru zona respectivă, nesupravegherea minorilor, vagabondaj sau cerșetorie, etc.

Această acțiune a fost realizată în colaborare cu lucrătorii Secțiilor 2, 3 si 4 Poliție și ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mama unui italian încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă din Constanța: „Fiul meu este închis în condiții șocante! Locuiește într-o celulă de aproximativ 30 mp cu alți 24 de deținuți”

joi feb. 1 , 2024
Mama unui italian încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă din Constanța a vorbit în presa străină despre condițiile din pușcărie. „Fiul meu este închis în condiții șocante!”. Mama lui Filippo Mosca, tânărul de 29 de ani din Caltanissetta care este încarcerat de aproape nouă luni în închisoarea Porta Alba, din Constanța, […]

V-ar putea interesa și: