Vorbe goale și ipocrizie la școala de vară a femeilor din PSD

Un trio feminin cu care PSD se mândrește

Femeile din PSD s-au întrunit, în Constanța, într-o școală de vară, în care au reușit să pună în practică o expresie a lui Mihai Eminescu.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Versurile îi aparțin lui Eminescu și sunt o foarte bună metaforă pentru discursurile lipsite de conținut de la această întâlnire politică.

Iată ce spunea președintele OFSD, Rovana Plumb, în deschiderea lucrărilor:

„Venim aici din toate colțurile țării noastre, o țară pe care o iubim atât de mult și o dorim unită, o țară pe care o vrem în continuă dezvoltare. Știm ce vor românii. Suntem aproape de ei și asta facem în fiecare zi. Să le oferim prosperitate și în același timp solidaritate, pentru ca în final, într-adevăr, demnitate să fie cuvântul de ordine.”

România liberă scria în 2014 că familia ministrului Muncii din Guvernul Ponta, adică Rovana Plumb, foloseşte o maşină înmatriculată în Bulgaria, la fel ca mii de români care au vrut să scape de plata timbrului de mediu. Deosebirea esenţială este că taxa a fost introdusă chiar de Rovana Plumb pe vremea când conducea ministerul Mediului. Evident, Rovana Plumb știe ce vor românii.

Cât despre prosperitate, nu știm dacă toți românii o au, dar doamna ex-ministru sigur a atins-o: în 2014 deținea nouă terenuri și case.

A venit rândul unui discurs scorțos din partea Marianei Gâju, președintele OFSD Constanța, primar al comunei Cumpăna.

„Lucrările Școlii Politice de Vară a OFSD se desfășoară sub auspiciile aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 dar și a celor 140 de ani de la alipirea Dobrogei la Patria Mamă. Centenarul înseamnă principii, credințe și valori. Căci România s-a construit pe principii, valori și mai ales credință”, a declarat Mariana Gâju.

Condusă de 18 ani de Mariana Gâju, PSD, comuna Cumpăna este una săracă, în comparație cu cele similare din Ardeal. Numărul de asistați sociali este imens, față de acestea, și salariile funcționarilor din primărie sunt mult mai mari, deși veniturile sunt mult mai mici. 

În Cumpăna, primarul a vrut să aducă moaște în școală și la liceu, să le pupe toți elevii. Tot în Cumpăna, niciun elev al liceului din comună nu a reușit să ia Bacalaureatul. De asemenea, Curtea de Conturi a descoperit, în urma verificărilor pe 2014, că Primăria Cumpăna a produs un prejudiciu bugetului de stat de aproape un milion de lei. Mai exact, 953.000 de lei. Acestea sunt REALITĂȚILE din Cumpăna, dincolo de „principii, valori și credințe”.

La școala de vară participă și Maria Lazăr, în vârstă de 80 de ani, secretar general OFSD. Maria Lazăr este fostul secretar cu propaganda al Comitetului Județean de Partid Buzău. Este la bază muncitoare textilistă, care a ajuns în mai multe funcții de conducere, după ce a absolvit academia de partid a comuniștilor, „Ștefan Gheorghiu”.

Apropo, mândri de femeile din partid, pesediștii au decis că merită jumătate din posturile de la viitoarele alegeri.

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a promis că cel puțin 50% din candidații la alegerile locale din 2020 la Constanța vor fi femei.

„Vreau să vă spun că am luat hotărârea, cu toții, ca la următoarele alegeri locale să mărim substanțial numărul de doamne care să candideze pentru funcții în consiliile locale sau pentru fotoliul de primar. Ne propunem ca cel puțin jumătate din aleșii locali să fie femei.





Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Vorbe goale și ipocrizie la școala de vară a femeilor din PSD

  1. Alte trei corvete, amazoanele astea ale lui dracnea!
    Numai una si una..de-ade docila premiera analfabeta dancila, aia de la interne menestresa carmen dan, olteanca aia care mai ani trecuti trambita alaturi de Vadim la PRM…Are cinne sa-l apere pe dracnea…la cat sunt de focoase!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Minor rănit după ce un șofer de 74 de ani nu a oprit la STOP

vin aug. 31 , 2018
Astăzi, în jurul orei 08:20, un bărbat, în vârstă de 74 de ani, a condus autoturismul marca Opel, pe strada Meșterul Manole, din Constanța, dinspre strada Murgului. La intersecție cu strada Hatman Arbore, pe fondul nerespectării semnificației indicatorului rutier Oprire, a pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un autoturism, […]
accident constanța

V-ar putea interesa și: