Ca să atragă turiști în Satul de Vacanță, Primăria Constanța montează stâlpișori și coșuri de gunoi

Satul de Vacanță este, în opinia Primăriei Constanța, „o atracție atât pentru vizitatori, cât și pentru constănțeni”.

Pentru a continua să fie o astfel de atracție, primăria a luat câteva măsuri, care au fost anunțate printr-un comunicat de presă. Este vorba despre: montarea de bănci de odihnă, de coșuri de gunoi acolo unde era necesar, și de stâlpi pentru delimitarea clară a zonei pietonale de cea rutieră.

Ar mai fi și altele, dar sunt în desfășurare și nu au fost anunțat de primărie.

Cert este că primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, se preocupă de acest sat. Împreună cu o echipă din cadrul municipalității, edilul s-a întâlnit astăzi cu operatorii economici din Satul de Vacanță pentru a stabili ultimele detalii cu privire la „măsurile pe care atât autoritatea locală, cât și investitorii le vor lua pentru ca această zonă de interes turistic să rămână în continuare o atracție atât pentru vizitatori cât și pentru constănțeni.” Sau pe scurt, fără pleonasm, „să rămână o atracție”.

„Pentru dezvoltarea zonei există implicare de ambele părți, drept dovadă stă recondiționarea Porții Maramureșene de lemn de către investitorii din Satul de Vacanță. Aceste întâlniri, care au început în luna martie, vor avea loc și în perioada următoare, astfel încât problemele semnalate de agenții economici să își găsească soluționarea.”, au precizat reprezentanții primăriei.

Întâlnirile au avut loc fără ca mass-media să fie anunțată. În anii trecuți, presa era invitată să participe la astfel de dezbateri.

Sursă foto: Primăria Constanța


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Povestea emoționantă a luptătorilor SIAS care l-au prins pe ucigașul polițistului Cristian Amariei

mie iun. 5 , 2019
Ministerul Afacerilor Interne a postat astăzi, pe pagina de Facebook, o poveste emoționantă a polițiștilor de la trupe speciale care l-au prins pe ucigașul polițistului Cristian Amariei. Mai jos aveți povestea, iar la finalul textului puteți vedea imagini din timpul arestării. La puțin timp după ce criminalul a fost prins, […]

V-ar putea interesa și: