George Simion, AUR, discurs în Italia: „Ce putem vedea astăzi în Europa? Infernul!”

George Simion, președintele partidului AUR, a susținu duminică un discurs în faţa a peste 2.000 de europeni adunaţi la evenimentul organizat de Grupul Identitate şi Democraţie cu tema „Free Europe! Jobs, security and common sense”, în care a afirmat că Europa de astăzi este infernul. La evenimentul din Florenţa au participat lideri importanţi ai partidelor suveraniste din Uniunea Europeană. Gazda evenimentului a fost Matteo Salvini, preşedinte Lega.

George Simion şi-a început discursul spunând că „viitorul nostru este împreună!”, arată comunicatul de presă al AUR

„Ne-am reunit în acest minunat oraş Florenţa toate partidele care doresc să aibă o Europă a popoarelor, o Europă a identităţii. Sunt mândru că sunt român, că vin din România, aşa cum sunteţi voi mândri să fiţi italieni şi membri ai Lega. Sunt liderul principalului partid suveranist din România. Luptăm pentru apărarea valorilor noastre naţionale, a valorilor comune, luptăm pentru patrie, familii, Dumnezeu şi luptăm pentru libertate”, a afirmat liderul AUR.

Preşedintele AUR a subliniat că românii şi italienii au o origine culturală comună, originea latină, originea creştină. „Stânga vrea să ştergă aceste origini comune. Ei vor să renunţe la naţiuni, precum şi la familia naturală. Suntem cu toţii în favoarea ordinii naturale”, a completat George Simion.

Acesta a precizat că „aici, la Florenţa, Dante Alighieri a oferit lumii „Divina commedia” o alegorie plină de învăţături valoroase.

„Ce putem vedea astăzi în Europa? Infernul! Infernul pentru că avem migranţi ilegali, infernul pentru că avem dezindustrializare, infernul pentru că ne confruntăm cu distrugerea identității naturale şi cu declinul creștinismului. Vor să ne interzică să folosim cuvinte precum mama, tata sau patria. Este un adevărat infern. Noi, patrioții uniţi ai celor 27 de state ale Uniunii Europene, trebuie să fim uniţi pentru alegerile europene de anul viitor. Vrem să apărăm valorile reale ale patriilor noastre: mamă, tată şi copii”, a completat Simion.

Liderul AUR a mai spus că partidele suveraniste din Europa îşi doresc „o societate sănătoasă şi sănătoasă vrem să o menţinem, fără stăpâni, fără oameni nebuni, fără oameni ca Frans Timmermans şi Ursula von der Leyen, fără aceşti nebuni de la Bruxelles care vor să creeze un super stat european. Avem o oportunitate istorică, pas cu pas, putem trece în purgatoriu şi apoi în paradis”.

Nu în ultimul rând, George Simion s-a adresat şi românilor prezenţi în sală, în Italia, precum şi celor de acasă.

„Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumnezeu să binecuvânteze toate naţiunile din Europa! Dumnezeu să binecuvânteze continentul nostru străbun!”, a concluzionat Simion.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Protecția Consumatorilor nu iartă pe nimeni: i-a închis din nou firma lui Caracostea, cu propunerea de închidere definitivă

Dum dec. 3 , 2023
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a revenit, duminică, la târgul pentru așa-zisele produse tradiționale, organizat la Pavilionul Expozițional din Constanța, cu binecuvântarea Consiliului Județean. Și s-a lăsat cu măsuri dure. Ieri, peședintele ANPC, Horia Constantinescu, prezent personal la control, a demascat faptul că unii comercianți mint când spun că vând […]

V-ar putea interesa și: