Poliția Rutieră și-a dat avizul pentru două treceri de pietoni în municipiul Constanța și restricționarea vitezei la 30 km/oră

Imagine cu caracter ilustrativ

Urmare a unei petiții formulate de constănțeni, la data de 22 septembrie 2023, Serviciul Rutier Constanța a acordat aviz de începere a lucrărilor pentru înființarea unei treceri de pietoni cu scuar median, pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța.

Trecerea de pietoni va fi amenajată între intersecțiile cu strada Dispensarului și strada Opalului.

Totodată, Serviciul Rutier Constanța a acordat aviz pentru reamenajarea unei treceri de pietoni deja existentă în zonă, pe același tronson de drum, în sensul că și aceasta va fi prevăzută cu scuar median.

De asemenea, viteza de deplasare în zonă va fi limitată la 50 km/h, respectiv 30 km/h.

Toate aceste activități au drept scop prevenirea accidentelor de circulație pe tronsonul de drum respectiv.

Petiția a fost formulată în baza Ordonanței de Urgență 195/2002.

Recomandări:

Trei mici exemple care demonstrează că traficul în Constanța este haos

Traficul rutier din Constanța și soluțiile populiste ale politicienilor. Exemplul Gihan Eserghep, PUSL

Planurile Primăriei pentru traficul din Constanța: interzicerea parcării pe marile artere, tarife descurajante pentru parcarea în Mamaia, pasaj denivelat pe bd. Tomis


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Poliția Rutieră și-a dat avizul pentru două treceri de pietoni în municipiul Constanța și restricționarea vitezei la 30 km/oră

  1. Desfiintarea scuarului median la trecerile pentru pietoni de pe bulevardele Lapusneanu( Saguna, Spectrum, piata Tomis3,…) si 1Decembrie 1918(str.Bucuresti) a fost cel putin neinspirata si va conduce la scaderea gradului de siguranta pt pietoni si la reducerea mobilitatii in anasmblu.

  2. Trecerea de pietoni de pe B-dul.1decembrie 1918 ar fi trebuit relocata mai aproape de stația de autobuz. Nu este normal ca stația de autobuz (101) să fie atât de departe de orice trecere de pietoni. Ar fi fost mai necesară o trecere de pietoni mai aproape de stație. Nu locuiesc doar tineri în blocurile din jur. Sunt foarte multe persoane vârstnice cărora le este greu să se deplaseze spre una din trecerile existente atunci când coboară din autobuz sau când vor să meargă la magazinul Lidl. Foarte multe persoane traversează zilnic în zonă, riscandu-și viața.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Percheziții într-un caz de violență și violare de domiciliu

mie sept. 27 , 2023
La data de 27 septembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat 3 percheziții domiciliare la locuințele a doi bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violarea de domiciliu. La data de 21 […]

V-ar putea interesa și: