
Stelian Ion, președintele USR și fost ministru al Justiției, a declarat că liderii PNL nu sunt deranjați deloc de scandalurile cu iz penal în care sunt implicați reprezentanții lor din județul Constanța.
„Primarul PNL din Mangalia a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Liberalul Cristian Radu este acuzat în legătură cu modul în care au fost atribuite unele contracte de asistență juridică, iar prejudiciul este estimat la 13,7 milioane de lei, potrivit procurorilor DNA. Primarul din Mangalia este și șeful filialei locale a PNL.
Săptămâna trecută, președintele PNL al Consiliului județean, Mihai Lupu, era acuzat de procurorii DNA de luare de mită.
De la nivelul central al PNL nu s-a auzit niciun comentariu referitor la subiect, semn că liderii partidului nu sunt deranjați deloc de scandalurile cu iz penal în care sunt implicați reprezentanții lor din județul Constanța. La nivel local, consilierii PNL au votat împotriva constituirii ca parte civilă în dosarul penal a Municipiului Mangalia, ceea ce va putea îngreuna recuperarea prejudiciului.”, a spus Stelian Ion, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Acesta a subliniat că, deși a promis cu totul altceva, PNL în Constanța înseamnă înțelegeri cu PSD, „păguboase pentru oameni, scandaluri interminabile legate de acuzații de corupție, afaceri veroase, dispreț și impostură.”
Stelian Ion nu a pierdut nici prilejul să-l critice pe primarul Chițac.
„Primarul Chițac a aruncat Constanța în haos și a fugit la reședința sa din Eforie. Constănțenii sunt batjocoriți și înghit tone de praf zi de zi. Aroganță, incompetență și tupeu lipsit de orice urmă de decență, ăsta este programul special pe care ni-l oferă administrația Chițac. Așa știe să dezvolte Constanța PNL-ul lui Chițac și al lui Ciucă. Am ajuns ciuca bătăilor.”, a spus acesta, postând imagini cu traficul din zona Casei de Cultură.