Mohammad Murad, candidat independent la funcția de primar al municipiului Mangalia, i-a trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului și președintelui PNL, Ludovic Orban, în care i-a prezentat „situația dezastruoasă” în care se află municipiul condus de Cristian Radu, PNL. Mohammad Murad i-a adus la cunoștință premierului zece lucruri și îl întreabă […]

Există, în județul Constanța, mai multe cazuri de persoane care au fost condamnate la închisoare, au stat în pușcărie, dar care vor să devină primari și să conducă destinele orașelor. Da, există instituția reabilitării și, legal, pot candida. Se ridică însă o problemă de moralitate în aceste cazuri. Când ești […]

Dacă urmărim cazurile mari de corupție din România, vom observa că în marea majoritate este vorba despre firme autohtone. Am urmărit cu atenție, în ultimii ani, cazurile în care apar – dacă apar – multinaționale. Unele dintre ele au fost în vizorul procurorilor, dar a fost ca un foc de […]

Dacă vă întrebați cât durează să asfaltezi o stradă dintr-un sat care aparține de o comună bogată, răspunsul este: „cel puțin 12 ani”. Căci cel puțin 12 ani au trecut de când locuitorii de pe strada Alexandru Averescu, satul Lazu, comuna Agigea, așteaptă o chestiune absolut normală în secolul XXI: […]