Revista „Zări Alb Astre“ a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța își lansează site-ul

Astăzi, 19 decembrie 2022, revista „Zări Alb Astre“ a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța își lansează site-ul zarialbastre.ro, marcând împlinirea celor 76 de ani de la publicarea primului număr al revistei „Zări Alb Astre“ (19 decembrie 1946).

„Formatul digital al publicației îl considerăm a fi imperios necesar pentru continuitatea firească a revistei  în contextul erei digitale. Pe platformă, cititorii vor regăsi atât articolele redactorilor, elevi ai instituției noastre și nu numai, cât și biblioteca virtuală „Zări Alb Astre“ în care sunt disponibile, în format digital, o parte din numerele revistei, revenindu-ne obligația morală de a o îmbogăți în viitor cu materiale importante pentru memoria culturală a instituției noastre.”, spun reprezentanții colegiului.

Site-ul zarialbastre.ro a fost rezultatul colaborării dintre conducerea Colegiului, prof. dr. Vasile Nicoară, a conducerii revistei, coordonatori prof. dr. Amalia-Maria Roșioru, prof. Luminița Belcin, redactor-șef Dima Nancu, redactor-șef adjunct Sergiu-Andrei Ciaușu cu Teodora Moraru, absolventă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța, actualmente Project Manager & Board Member la Virtono.

„Printr-un proces creativ și tehnic parcurs împreună cu Dima Nancu și cu Sergiu Ciauşu, am construit website-ul zarialbastre.ro, un mediu nou în care creația elevilor mirciști să prospere, iar viziunea inovatoare a revistei să inspire și mai mulți oameni, din cât mai multe zări!

Sper ca acest site să fie doar începutul unei noi călătorii de inovație și reinventare a Revistei «Zări Alb Astre», pentru a aduce #MereuSerieNouă, dar păstrând întotdeauna valorile atât de prețioase ale istoriei acestei comunități!“, spune Teodora Moraru, cea care a realizat site-ul.

Despre conținutul site-ului

Publicația, atât în formatul online, cât și în cel letric, prezintă zece rubrici cu tradiție: „Editorial“, „Cronicile realului“, „Opinii, păreri, controverse“, „Proiecte și proiecții“, „De la tribuna Consiliului Elevilor“, „Variațiuni pe aceeași temă“, „Pixeli și tinere pixuri“, „Interviurile ediției“, „Parte de Carte…“, „Horoscop“.

Un element nou al publicației, specific formatului online, este rubrica „Știri“ în cadrul căreia redactorii, elevi ai Colegiului, își vor exersa aptitudinile jurnalistice, publicând articole tip știre, menținând astfel un flux actualizat și continuu al site-ului.

„Editorial“ cuprinde acele articole, scrise de regulă de redactorul-șef al publicației, care prezintă opinia acestuia în legătură cu o problematică sau temă de actualitate.

„Cronicile realului“ este secțiunea unde cititorii au oportunitatea de a se dezvolta cultural și de a deprinde noi perspective asupra unor subiecte de interes din „realul de ieri, de azi și de mâine“. Teme precum școala, social media, psihologia, istoria, și multe alte subiecte interesante așteaptă să fie citite.

„Opinii, păreri, controverse“ este rubrica dedicată articolelor create pentru a împărtăși o perspectivă diferită, surprinzătoare, gata de a fi dezbătută cu privire la subiecte populare în rândul tinerilor, precum influența romglezei, modă sau psihologie subiectivă.

„Proiecte și proiecții“ oferă cititorilor o retrospectivă asupra numeroaselor activităţi extrașcolare și nu numai, din Colegiu. În egală măsură, această rubrică dă posibilitatea de a fi prezentată viziunea celor care au participat, atât elevi, cât și profesori, la aceste proiecte.

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța a creat dintotdeauna oportunități elevilor pentru a-și îmbunătăți abilitățile care nu sunt în curriculă, din domeniul științific, lingvistic, artistic și altele. Elevii au participat la multe concursuri la care au câștigat nenumărate premii, au creat amintiri de neuitat și au colaborat și întocmit prietenii.

În „De la tribuna Consiliului Elevilor“ sunt publicate articole care cuprind demersurile Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța. Echipa de conducere a consiliului, numită „Biroul Executiv“, este onorată să aducă cititorului la cunoștință aceste informații și își propune ca, prin aceste scrieri, să mobilizeze și alți elevi să se alăture proiectului pe care-l reprezintă.

„Variațiuni pe aceeași temă“ este rubrica în care redactorii își exprimă opiniile cu referire la un subiect comun, fiecare având posibilitatea de a-și prezenta propria viziune. Funcționează asemănător unei competiții de dezbateri, redactorii întrecându-se pentru a elabora cel mai interesant și mai consecvent articol pe tema respectivă.

„Pixeli și tinere pixuri“ este locul „de manifest“ literar și artistic al redactorilor noștri. Paginile revistei au fost locul unde și-au așternut gândul de-a lungul anilor mari scriitori, precum Grigore Sălceanu.

„Interviurile ediției“ prezintă pepite de aur de la foşti mirciști a căror valoare s-a reflectat de-a lungul timpului în societate. Aceștia ne povestesc despre experiența lor de viață, despre cum le-a fost modelată viziunea asupra lumii, despre cum s-au format aceștia ca indivizi și cum poate și cititorul să devină o versiune mai bună a sa.

„Parte de carte… prezintă recenzii de film, carte și teatru. Cititorii vor putea descoperi aici impresii ale redactorilor despre cele mai reputate carţi şi retrospective asupra unor pelicule de actualitate. Este una dintre cele mai citite rubrici ale publicaţiei noastre, îndrăgită de colectivul colegiului.

„Horoscopul“ integrează o serie de articole care prezintă „cititul din stele“, cititorii regăsind aici horoscopul scris într-o manieră atipică, dar captivantă şi articole cu teme astrologice. Fiecare semn astrologic ascunde o semnificaţie aparte, iar misterul din spatele acesteia este dezbătut de redactorii și cititorii noștri.

Biblioteca virtuală „Zări Alb Astre“

Din dorința de a readuce în atenție istoria revistei și a Colegiului nostru, site-ul cuprinde și o platformă dedicată bibliotecii virtuale „Zări Alb Astre“. În cadrul acesteia se regăsesc o parte din numerele revistei, digitalizate prin eforturile Bibliotecii Județene „I.N.Roman“ Constanța, campaniile culturale ale revistei, precum #75mereuserienouă și patrimoniul ilustrat. Ne propunem ca în viitor, prin noi colaborări, să îmbogățim biblioteca cu toate numerele digitalizate, cu lucrări de patrimoniu ale Colegiului și noi campanii culturale. 

Vă invităm să explorați „Zările Alb Astre” digitalizate accesând site-ul zarialbastre.ro. La mulți ani, „Zări Alb Astre“!

Despre „Zări Alb Astre“

„Zări Albastre” nu a fost niciodată o publicație oarecare, pentru simplul motiv că a promovat cu rigoare doar valoarea și a găzduit în paginile sale colaborări de prestigiu, care au confirmat peste ani, ajungând nume de referință în cultura și știința românească.

Povestea „Zărilor…“ a început la jumătatea secolului XX, pe 19 decembrie 1946, când în urbea tomitană își făcea apariția o curajoasă revistă de cultură editată de tinerii entuziaști de la Liceul „Mircea cel Bătrân“. Primul număr al revistei „Zări Albastre” vede lumina tiparului din inițiativa elevilor Mihail Cazacu și Popa Gheorghe, și a unui comitet de redacție, format din Carp Silvia, Munteanu Nicolae, Predescu Tatiana, Ștefănescu Ion, responsabil fiind Gheorghe Jipa.

Revista se deschide cu articolul program „Gândirea noastră“, continuând cu materiale inedite și literatură. Momentul lansării este evocat decenii mai târziu de Mihail Cazacu, într-un interviu acordat în anul 1983 chiar revistei pe care el o înființase.

Sub o formă cenzurată și alterată de contextul regimului politic din România comunistă,  Mihail Cazacu mărturisea cu emoție următoarele: „Pentru strângerea de fonduri necesare, în vara anului 1946, am montat un spectacol cu comedia „Un leu și-un zlot“ de Rosetti, interpretată de elevi. Apoi de foarte mare sprijin ne-a fost tatăl unui coleg, proprietarul unei mici tipografii. El ne-a sfătuit să ne investim fondurile în hârtie, pe care apoi i-am lăsat-o în custodie, acoperind astfel și costul de tipar, foarte redus dealtfel. Un alt aspect interesant a fost acela că, zincografia fiind prea costisitoare pentru bugetul nostru, am recurs la linoleum, pentru ilustrarea revistei, executate de diverși simpatizanți.“

Publicația junilor liceeni s-a ferit cât a putut de mult de tematica impusă de influența sovietică  a acelor vremuri atât de tulburi, până la numărul din decembrie 1947, când toate articole publicate nu scapă de limbajul de lemn impus de sovietizarea societății românești.

Numărului cinci al revistei din martie 1947 este deosebit de valoros, dacă ținem cont de contextul social-istoric în care apare. Primul articol aparține ilustrului Grigore Sălceanu, elev și profesor al Liceului „Mircea cel Bătrân“, urmat de lucrări semnate de personalități notabile, precum Ion Banu, Aurel Dumitrescu, Constantin Sesima, Emil Ștefănescu, Ion Bădică.

Din 1948 povestea „Zărilor…” este întreruptă de instaurarea regimului totalitar din România. Timp de mai bine de trei decenii, apariția acesteia n-a mai fost posibilă.

Un miracol avea să se întâmple în1983, moment în care revista reapare sub atenta coordonare a regretatului profesor de limba franceză, domnul Dorin Munteanu. Vom regăsi articole semnate de prestigioși profesori ai liceului, dintre care îi amintim pe domnii Ion Faiter, Constantin Caragea, dar și poezii, recenzii, dări de seama scrise de elevi.

În 1984 mai apare un număr care conține un interviu cu poetul Virgil Teodorescu, absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân“, ca apoi, până în 1995, să se aștearnă iar tăcerea.

La câțiva ani după căderea comunismului, domnul profesor Florin Pietreanu, alături de câțiva elevi, reușeşte să relanseze revista și din 1995 publicația mircistă este scoasă periodic.

Cel dintâi număr aniversar avea să apară în anul 1996 cu ocazia centenarului liceului. Asemenea celui din martie 1946, și cel din 1996 este un document. Coordonat tot de profesorul Florin Pietreanu, revista prezintă evocări emoționante ale foștilor absolvenți ai liceului. Articolele publicate sunt semnate de mari personalități, precum profesorul universitar dr. Marian Traian Gomoiu, membru corespondent al Academiei Române, dr. Paul Horja, profesor universitar dr. Vasile Popa, avocatul Aram Agop, poetul Aurel Dumitrescu, pianistul Harry Tavinian, publicistul și criticul literar Bogdan Ghiu. Zeci de poezii culese din numerele anterioare sau din alte publicații sunt tipărite pe câteva file. Studii, evocări, articole scrise de elevi se regăsesc în paginile revistei aniversare.

Noul mileniu îi va aduce publicației un nou nume. Sub entuziasmul și efervescența anilor 2000, coordonată pe atunci de doamna profesor dr. Anca Evelina Cîrligeanu și domnul profesor dr. Mircea Țuglea, revista este reinventată, chiar și numele primind o altă formă, „Zări Alb Astre”. Vom regăsi teme noi, grafică și structură nouă.

Din 2004 coordonarea este preluată integral de regretatul profesor, critic literar și scriitor Mircea Țuglea, care acum ne veghează, poate, din alte zări alb astre. Sub conducerea lui, revista trece printr-o altă reinventare. Simultan în spațiul extrașcolar apare clubul de jurnalism al liceului, coordonat de același Mircea Țuglea care mărturisea în 2006: „N-am crezut, atunci când am preluat această revistă că vor apărea atât de repede (și asemenea) rezultate. Şi mai ales una „școlară”, cunoscute fiind limitările pe care le implică acest gen de publicistică. Oricum am lua-o, prima (şi cea mai importantă) miză a unei astfel de reviste este tocmai de a nu fi „școlară”, ci mai mult decât o revistă de cultură, eventual, și în orice caz una de atitudine.“

Povestea revistei a continuat cu aceeași notă de asumare în anii următori sub coordonarea doamnelor profesoare Luminița Belcin, Mariana Nistorescu, Anca Evelina Cîrligeanu, Mirela Ghinea și Amalia-Maria Roșioru.

În ultimul deceniu sute de elevi și-au așternut gândurile în paginile revistei care altădată a reunit scriitori, academicieni, fizicieni, actori, doctori, dintre care amintim pe Grigore Sălceanu, Pavel Chihaia, Vasile Cojocaru, Virgil Teodorescu, Harry Tavitian, Vasile Popa, Bogdan Ghiu, Ion Banu, Petre  Frangopol și Traian Petcu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Când vor fi gata unitățile 3 și 4 ale Centralei Nucleare Cernavodă

lun dec. 19 , 2022
Guvernul a adoptat astăzi, 19 decembrie, la propunerea ministerului Energiei, Proiectul de Lege privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român și Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. pentru Proiectul Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă. „Este o lege foarte importantă, care sper că va fi adoptată cât mai repede de […]
Centrala-Nucleara-Cernavoda

V-ar putea interesa și: