Tribunalul Constanța a luat astăzi o decizie într-un proces deschis de municipiul Constanța împotriva Polaris. Decizia dă dreptate municipiului Constanța, care nu mai este obligat să plătească penalitățile din dosarul cu firma de salubritate. Vom reveni însă puțin mai jos asupra acestui aspect. Sentința de astăzi a fost salutată de […]

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au anunțat miercuri, 30 decembrie, că au dispus, trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a următoarelor persoane: 1. în stare de detenție, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, în sarcina căruia s-a reținut […]

Biroul Permanent Județean al P.S.D. Constanța a hotărât numirea în funcția de președinte interimar al Organizației Municipale PSD Constanța a Lucian Lungoci, până la organizarea alegerilor statutare în organizație. „Hotărârea a fost votată în unanimitate de către cei prezenți, înregistrându-se o absență.”, a anunțat purtătorul de cuvânt al PSD Constanța, […]

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, […]